Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a semnat, ieri, contractul de proiectare și execuție a trei locuințe protejate. Acestea vor fi construite în Periam și sunt destinate persoanelor cu dizabilități. În plus, se va realiza și un centru de zi.
Fiecare clădire va avea câte două zone funcționale, una destinată personalului și alta persoanelor cu dizabilități, adică beneficiarilor. Fiecare casă va avea, printre altele, cinci camere de câte două paturi, special amenajate, o cameră de zi pentru diverse activități, o bucătărie cu loc de luat masa și patru grupuri sanitare configurate pentru persoane cu dizabilități. Toate spațiile comune vor fi accesibile beneficiarilor, inclusiv celor cu mobilitate redusă, care se deplasează în fotoliu rulant, conform normelor în vigoare.
Investiția se ridică la 3,6 milioane de lei, fără TVA, instituția asigurând finanțarea printr-un proiect european. Conform contractului, locuințele protejate sunt destinate unui număr de 30 de beneficiari, rezidenți ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia.