Un tanar care are de vanzare un telefon, Samsung S10, daca nu avea experienta ar fi fost inselat de „clientii” interesati.
Am o întâmplare ,,pățită” mai devreme, 26.10.2019 și m-am gândit că ar fi util dacă ar ajunge această informație și la alte persoane. Având un telefon la vânzare pe OLX, am fost contactat te cineva care a spus că dorește insistent să îl cumpere chiar dacă era târziu, respectiv ora 22:00. Am stabilit cu ei să vină la mine în fața blocului. Zis și făcut, au ajuns, respectiv 3 oameni de culoare, exact, țigani ( probabil soț, soție și copil ) spunând că este pentru copil telefonul. Eu coborând împreună cu prietena mea, le-am dat telefonul ( este vorba de un Samsung Galaxy S10, valoare second aproximativ 2.500 lei) și am așteptat să se uite la el. După câteva minute, au spus că nu îi place băiatului, i-au ,,înapoiat” telefonul prietenei mele și au închis ușile mașinii, moment în care am văzut în mâna prietenei mele faptul că este alt telefon ( o replică de Samsung Galaxy S10 ) și am vrut să deschid ușa mașinii însă au blocat ușile. În acel moment am strigat că sun la poliție dacă nu deschid ușa, au deschis ușa iar după câteva comentarii că ei nu au schimbat nimic, ne-au înapoiat telefonul și au plecat în mare grabă. Marea problemă constă în faptul că eu mă pricep la telefoane, administrez un service gsm în Timișoara însă alt posibil client care nu se pricepe, poate fi o victimă foarte ușoară. Am contactat poliția, am discutat cu dânșii însă nu se poate face nimic după spusele lor fiindcă înșelăciunea nu a fost realizată propriu zis. A fost oprită mașina lor însă în acel moment asupra lor nu au fost găsite alte replici. După câteva discuții cu alți colegi de-ai mei de breaslă, am aflat că fix astăzi a mai pățit un coleg fix cu aceeași indivizi la Arad, aceștia încercând să îi vândă un Samsung Galaxy S10+ și pretinzând că este original. Acesta a fotografiat mașina cu nr. înmatriculare B-101-UJD, exact mașina cu care au venit și la mine și a cărui numere le-am transmis poliției. Este vorba de un Mercedes S Class ( cred ), negru. Anunțul acestora cu telefonul de vânzare ( replica ) este încă activ pe OLX exact cu numărul de telefon de pe care m-au contactat și pe mine să cumpere.
Asta ne-a scris un tanar aproape pacalit!
ATENTIE MARE!