Vesti bune pentru sportivii de performanta, statul ii ajuta cu putin, dar decat deloc, este un pas inainte.
Senatul a adoptat, marţi, în plen, propunerea legislativă privind completarea Legii Cadru 69/2000, care prevede că Ministerul Tineretului şi Sportului acordă sportivilor de performanţă tichete valorice lunare de 150 de lei, utilizabile pe teritoriul României.
„Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă. Ministerul Tineretului şi Sportului va respecta principiul nediscriminării, acordând tichete egale sportivilor pentru acelaşi tip de performanţe obţinute la competiţii naţionale/internaţionale organizate de federaţiile sportive naţionale/internaţionale şi/sau un singur organism acreditat pe plan naţional/internaţional în sport”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de senatorii PSD Florian Bodog, Constantin-Bogdan Matei. Şerban Nicolae şi Radu Cosmin Preda şi senatorul independent Scarlat Iriza, afiliat grupului PSD, potrivit Agerpres.