„Se externează asimptomaticii dacă au 10 zile de spitalizare. Pacienții asimptomatici pot fi externați și pe criterii clinice, nu numai pe baza testelor. Dacă analizele de laborator sunt normale și dacă testul este pozitiv atunci poți să externezi pacientul. Testul se face în a opta zi. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, pacienții asimptomatici sunt contagioși 10 zile. Erau unii pacienți asimptomatici care stăteau, poate, două-trei săptămâni în spital, și nu aveau două teste negative pentru a fi externați. Conform legii, cei care sunt cu teste pozitive vor fi monitorizați până la 14 zile de medicul de familie, urmând să stea izolați la domiciliu în acest interval de timp”, a spus doctorul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
„Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare). Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu”, transmite Ministerul Sănătății.