Cresc cazurile de coronavirus in Timis.
Opt cadre medicale de la Spitalul orăşenesc Făget din judeţul Timiş au fost depistate pozitiv cu SARS COV – 2, în timp ce la Poliţia de Frontieră Timişoara au fost depistate patru cazuri. Toate aceste persoane se află internate în unităţi sanitare, scrie News.ro.
„Fiind destul de mulţi, directorul a luat o decizie înţeleaptă, spun eu, şi a hotărât să testeze tot personalul. A făcut teste şi au venit rezultatele şi au apărut astfel 8 cazuri de asistente, infirmeiere şi îngrijitoare. Toate sunt asimptomatice. Sunt într-o unitate spitalicească de tip Covid şi după 48 de ore, în funcţie de starea lor, un medic va decide dacă rămân internate sau vor merge în izolare la domiciliu. Eu zic că e un lucru bun făcut de domnul director pentru că astfel s-a eliminat minifocarul. Restul testelor sunt negative”, a declarat pentru News.ro, primarul oraşului Făget, Marcel Avram.