Potrivit reglementărilor în vigoare, orice persoană depistată cu COVID-19 are obligația să se interneze cel puțin 24 de ore pentru evaluare. În această perioadă, pacientului i se fac o serie de analize care arată intensitatea sindromului inflamator și a tulburărilor de coagulare, acestea fiind principalele mecanisme patogenice ce intervin în COVID-19.
Dacă analizele sunt normale, pacienții pot merge acasă în izolare. În caz contrar, lise recomandă să rămână în spital pentru că există pericolul ca în câteva ore boala să evolueze spre o formă severă.
“Am avut pacienți care se simțeau bine, nu aveau simptome de COVID-19 sau erau ușor simptomatici și au ales să plece casă. După patru –cinci zile, s-au decompensat rapid și, din păcate, au ajuns în Secția de Terapie Intensivă”, spunemedicul Virgil Musta, șeful Clinicii de Boli Infecțioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.
Elementele care arată că boala poate evolua spre o formă severă sunt: limfopenia, creșterea proteinei C reactivă, a feritinei, a lactatului și a D-Dimerilor.
“Evaluarea făcută pacienților simptomatici ne-a permis încadrarea mai exactă într-o formă clinică a bolii, astfel încât terapiasă fie personalizată, pe forma ei și pe patogenia existentă, și nu pe boală. Aces lucru ne-a făcut să obținem rezultate bune în tratamentul pacienților cu COVID-19. Mai mult, tratamentele pot fi administrate doar în anumite ferestre de timp. Dacă le depășim, tratamentul nu mai este la fel de eficient. Cu alte cuvinte, este necesară o evaluare precoce și administrarea rapidă a unui tratament personalizat”, explică doctorul Virgil Musta.