”Riscul alergiilor produse de ambrozie este mai mare în perioada vară-toamnă, când se produce și se eliberează în atmosferă cea mai mare cantitate de polen alergizant”, a declarat, pentru Libertatea, conferențiar doctor Roxana Bumbăcea, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC).
Ambrozia trebuie combătută „prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice până la sfârșitul perioadei de vegetație”. Facem precizarea că primăria are grijă doar de domeniul public, iar terenurile private trebuie să fie întreținute de proprietari.
Conform unei hotărâri de consiliu local, cei care nu cosesc ambrozia ar trebui să fie amendați de Poliția Locală.