Într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a susținut că în acest moment nu sunt întrunite condițiile pentru ca România să reintre în carantină.
Presedintele incurajeaza sa votam duminica.
”În această duminică mergem la urne pentru a decide cui îi încredinţăm responsabilitarea administrării comunităţilor noastre. De ce e această alegere atât de importantă? Pentru că de cei care vor câştiga depinde ca şcoala şi spitalul în localitatea în care locuim să fie modernizate, drumurile şi problemele de trafic rezolvate. Din cauza pandemiei de COVID-19 în acest an procesul electoral a fost perturbat. Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc cu multe luni în urmă, dar ele au trebuit amânate, pentru că existau multe necunoscute cu privire la acest virus. Din păcate, pandemia e departe de a se fi încheiat, însă spre deosebire de primăvara acestui an, acum ştim care sunt condiţiile pentru ca măsurile de normă sanitară să fie respectate. (…) Dacă toată lumea va păstra regulile de bază care se rezumă la purtarea corectă a măştii, dezinfectarea mâinilor şi păstrarea distanţei, atunci riscul de infectare în secţii e redus la minimum”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.