Fostul director al Aeroportului International Timisoara, Cornel Samartinean a fost achitat definitiv in dosarul licitatiilor pe care le-ar fi trucat in perioada cand a fost numit intr-o functie manageriala. La termenul din 5 aprilie 2021, Completul de 5 judecatori alcatuit din Constantin Epure, Simona Cirnaru, Oana Burnel, Sandel Macavei si Elena Barbu de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins atat apelul DNA, cat si cel al ANAF, insa a mentinut sechestrul asigurator dispus, in 31.10.2014, de DNA Timisoara, asupra cotei de 1/2 detinute de inculpat la apartamentul familiei. “Respinge, ca tardiv, apelul formulat de partea civila SN Aeroportul International Traian Vuia Timisoara impotriva sentintei penale nr. 400 din data de 9 octombrie 2020 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, in dosarul nr. 4761/1/2015. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscala si inculpatul Blaga Lucian impotriva sentintei penale nr. 400 din data de 9 octombrie 2020 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, in dosarul nr. 4761/1/2015″, a decis Completul de 5 al Inaltei Curti de Casatie si Justițe.
https://www.youtube.com/watch?v=xg6QUuvDiK4