- Mici GRATIS
- Vaccin
Primarul sectorului 2 s-a gândit că un mic stimulent ar ajuta campania de vaccinare.
Oamenii au venit deja la centrul deschis deja de la ora 8, iar în primele momente au fost vaccinate zece persoane, iar alte câteva zeci și-au așteptat rândul, completând fișele. Doritorii pot opta pentru serul Pfizer sau Johnson & Johnson.
Persoanele care se vaccinează primesc o porție de trei mici, o sticlă de apă plată și două felii de pâine. Oamenii pot merge să-și revendice porția de mici vineri, sau până pe data de 15 iunie, la terasa Obor, cu un voucher pe care îl primesc după vaccinare și adeverința. Trebuie precizat că oferta cu mici este valabilă pentru serul Pfizer, doar la prima doză, la rapel nu vor mai primi a doua doză.
Pentru rapel, oamenii care aleg serul Pfizer se pot întoarce pe data de 26 iunie în Piața Obor, sau pot merge la oricare alt centru de vaccinare.