web analytics
NOVA INFO
Acasa / Sanatate / Una dintre cele mai civilizate ţări interzice fumatul chiar şi pe străzi, iar până în 2025 vrea să îl interzică total!

Una dintre cele mai civilizate ţări interzice fumatul chiar şi pe străzi, iar până în 2025 vrea să îl interzică total!

Naţiunea scandinavă are spaţii publice limitate, unde oamenii pot fuma, iar fumatul a fost deja interzis în baruri şi restaurante din mai 2005, conform DW.

Suedia a făcut un pas mai aproape de a deveni o ţară fără fumat, odată cu introducerea de noi legi privind fumatul în locurile publice. Începând cu 1 iulie, suedezii nu mai pot să aprindă ţigări în anumite spaţii publice, cum ar fi locurile de joacă, gările şi chiar restaurantele şi barurile, iar interdicţia a fost extinsă şi la ţigarete electronice.

Potrivit statisticilor Uniunii Europene, Suedia este ţara cu cel mai mic procentaj de fumători, iar ultima măsură face parte din obiectivul premierului Stefan Lofven de a fi o ţară fără fumători până în 2025. Cu toate acestea, legea s-a confruntat cu opoziţia, iar fumătorul Niklas Qvarnstrom a început un grup pe Facebook împotriva interzicerii fumatului în aer liber. De asemenea, a organizat un mic protest împotriva legilor.

Mai multe articole

Zeci de colibe improvizate, demolate la Timișoara, în acest an

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =