web analytics

Dan Paltinisanu a intrat in licitatie!

Documentația necesară realizării noii arene a intrat în licitație publică. Compania Națională de Investiții (CNI) a alocat 700.000 de lei pentru această etapă. Serviciul licitat presupune întocmirea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate, a altor studii de specialitate, precum și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism.

Arena va avea 30.000 de locuri și va fi construită prin Compania Națională de Investiții, pe locul actualului stadion. Amplasamentul a fost predat CNI de către Consiliul Județean Timiș în luna iulie și are o suprafață aproximativă de 58.000 mp. Se propune demolarea actualului stadion și apoi construirea unui complex sportiv cu tribune acoperite. Demolarea actualului stadion intră în sarcina consiliului județean. De asemenea, CJT se angajează să realizeze utilitățile necesare. Disciplinele sportive principale avute în vedere sunt fotbalul și rugby-ul, dar această prevedere nu este limitativă și se referă la sporturile populare cu necesarul cel mai mare de suprafață de joc.

„Ne aflăm în fața unui moment important pentru realizarea noului stadion. La scurt timp după ce am predat amplasamentul, CNI a și lansat licitația pentru studiile necesare. Investiția se mișcă în acest moment foarte rapid. Firma care va câștiga licitația va avea termen patru luni și jumătate să predea documentația. Suntem la dispoziția companiei pentru orice situație ce ar putea să apară, astfel încât să nu existe sincope în derularea investiției”, a declarat președintele CJT, Călin Dobra.

Conform caietului de sarcini lansat în licitație publică, complexul sportiv va fi omologat Categoria UEFA 4. Astfel, se vor putea juca meciuri de campionat național, de Champions League, de Campionat European și de Campionat Mondial. Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va îndeplini standardele pentru desfășurarea competițiilor la nivelul SuperLigii Naționale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby și a Campionatelor Mondiale de Rugby. Tribunele se vor afla în imediata apropiere a terenului de joc, cu respectarea cerințelor minime de distanță impuse de regulamentele competițiilor de fotbal și de rugby.

Câștigătorul licitației va avea la dispoziție mai puțin de cinci luni pentru a pune la dispoziția Companiei Naționale de Investiție documentația solicitată, pasul următor fiind licitarea proiectării și execuției noului stadion.

Mai multe articole

Salariul MINIM ar putea să CREASCĂ

Salariu minim Majorare Preşedintele forului european vrea ca salariile minime din statele membre să fie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *