web analytics
NOVA INFO
Acasa / Actualitate / Milionarii din Qatar, care stau pe scaune din plastic, vor sa cumpere un club din Serie A!

Milionarii din Qatar, care stau pe scaune din plastic, vor sa cumpere un club din Serie A!

foto: GettyImages

La aproximativ opt ani după ce Qatar a cumpărat-o pe PSG și a făcut-o unul dintre cele mai bune echipe din lume, povestea se poate repeta, de data aceasta într-un campionat diferit. Este vorba de cel al Italiei, unde familia regală din Qatar are relații foarte bune cu un anumit club și analizează chiar posibilitatea de a-l prelua. 

Ambasadorul lui Qatar în Italia, Abdulaziz Aljehni, a dat miercuri un interviu în presa italiană, unde a vorbit despre posibilitatea ca țara sa să cumpere clubul AS Roma. Potrivit acestuia, cele două părți colaborează de mai mulți ani de zile, iar în cazul în care conducătorii statului vor fi convinși că investiția are potențial, aceștia vor veni cu o propunere. 

„Lucrăm la câteva proiecte în care sunt implicate ambasada, Roma ca oraș și Emirul Qatarului. Această relație cu AS Roma există deja de câțiva ani de zile. Să cumpărăm clubul? Totul este posibil. În viitor, dacă va exista o posibilitate, țara mea va profita de oportunitate.

Statul este foarte interesat să investească în proiecte unde există un potențial puternic, indiferent de domeniu. În cazul în care cumpărarea lui AS Roma se va dovedi o afacere bună, Qatar va face propunerea”, a spus ambasadorul.

În acest moment, AS Roma este sponsorizată de rețeaua națională a țării asiatice, Qatar Airways. Compania este sponsorul global al echipei, încă din 2018, și apare pe tricoul de joc al romanilor.

Mai multe articole

Lansarea cărții ”Stânga și Agenda Socială a României” la Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 15 =