web analytics

Un tânăr român de 19 ani a murit prins între fiare

Un român în vârstă de doar 19 ani a murit, sâmbătă, într-un cumplit accident rutier produs între localităţile Gavirate şi Caravate din provincia Varese, Italia, anunţă România24.ro.

Potrivit sursei citate, tânărul s-a stins în timp ce echipajele de descarcerare se chinuiau să îl scoată pe acesta dintre fiarele maşinii în care se afla.

Din câte se pare, în jurul orei 13, românul a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, apoi s-a rostogolit de câteva ori, izbindu-se violent de un alt autoturism, condus de un bărbat italian în vârstă de 47 de ani. Cel din urmă a fost transportat la spital cu răni destul de grave, aflat în cod galben medical, potrivit ebihoreanul.ro.

Cele două maşini au ajuns o grămadă de fiare.

Conform rotalianul.ro, victima se numelște Alex PeiaLa momentul accidentului, el se întorcea la acea oră de la Liceul Științific „Edith Stein” din Gavirate, unde era elev în anul cinci, și mai avea doar câțiva kilometri până să ajungă acasă.

Mai multe articole

BURSE PENTRU PESTE 400 DE ELEVI AI LICEULUI DIN FĂGET

Peste 400 de elevi ai liceului ,,Traian Vuia” din Făget beneficiază de burse de merit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *