web analytics

Evanghelia zilei, 5 aprilie

EVANGHELIA ZILEI: 2020-04-05
DUMINICA
A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST


Evanghelia de la Marcu
(X, 32-45)
n vremea aceea, luându-i cu El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-#i vom cere“. Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într’adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s’a pregătit“. Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n’a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“.În aceiaşI zi se citeşte şI Evanghelia Cuvioasei Maria Egipteanca
de la Luca
(VII, 36-50)
În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă…“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“

Mai multe articole

DELEGAȚIE OMS LA SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE ”VICTOR BABEȘ” DIN TIMIȘOARA

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Donează prin Paypal sau Revolut.

Aplicația Tele Europa Nova pe Android

acum pe Google Play

Publicitate