web analytics

COD PORTOCALIU de ploi și vijelii în 23 de județe până duminică la ora 4.00.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări de vreme rea, între care un cod portocaliu de ploi și vijelii în 23 de județe până duminică la ora 4.00.

De duminică până marți, se anunță atât ploi torențiale, vijelii și grindină, cât și caniculă în sud-est.

Sâmbătă între orele 12.00 – 19.00, în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei este în vigoare o avertizare Cod galben de disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități.

Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade.

Totodată, în intervalul sâmbătă (ora 12.00) – duminică (ora 4.00) va fi în vigoare o alertă Cod portocaliu în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Munteniei. Vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Alba, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău și Brăila.

Mai multe articole

Se lucrează la foc continuu la extinderea drumului Timișoara – Moșnița Nouă. Pista de biciclete a prins deja contur

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *