web analytics
NOVA INFO

”Fără penali în funcţii publice” a fost adoptată de Camera Deputaților

Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituției „Fără penali în funcţii publice” va trebui să treacă și de votul Senatului, iar apoi va fi supusă referendumului, înainte de a intra în vigoare.

În aprilie 2019, judecătorii CCR au stabilit, cu unanimitate de voturi, că iniţiativa legislativă de revizuire a legii fundamentale „Fără penali în funcţii publice” respectă prevederile constituționale.

Iniţiativa USR propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Constituția prevede în prezent, la articolul 37, următoarele: „(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3) , dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3). (2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”.

Mai multe articole

JUDEȚUL Timiș, inclus în lista „zonelor de risc” în Germania!

Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile Republicii Federale Germania în lista „zonelor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *