web analytics

IOHANNIS: este important să oferim securitate aliaţilor şi partenerilor noştri!

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE) şi la etapa finală a Exerciţiului cu termen scurt de notificare (ETSN) care au avut loc la Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) „Getica” din localitatea braşoveană Cincu.

„A fost un exerciţiu impresionat şi nota deosebită a fost dată de faptul că a fost un exerciţiu cu alarmare într-un termen scurt. Impresionant cum au reuşit forţele să lucreze împreună. Se vede că de la comandă până la execuţie lucrurile funcţionează foarte bine. Sunt foarte mulţumit şi încă o dată felicitări tuturor”, a DECLARAT şeful statului.

„Acest exerciţiu de astăzi şi predarea drapelului unităţii NATO dovedeşte că pentru România este important să fie parte din NATO ca să fie apărată, dar în acelaşi timp şi cu aceeaşi valenţă este important să oferim securitate aliaţilor şi partenerilor noştri”,  a mai declarat Iohannis.

Mai multe articole

A fost semnat ordinul de începere a activităților privind realizarea Centurii Timișoara-Vest!

Ministerul Transporturilor a anunțat ca a fost semnat ordinul de începere a activităților din contractul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *