web analytics
NOVA INFO

Nelu Tătaru invită românii să ia cu asalt secțiile ATI ca să creadă în virus!

Tătaru, ministrul sanatatii  spune că românii trebuie să meargă pe secțiile ATI să vadă bolnavii. Invitația lui Tătaru, la fel ca și cea a altor medici și directori de spitale din România e o aberați, întrucât secțiile ATI sunt medii sterile, unde oamenii nu au acces.

”Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetățenii noștri.

Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secțiile de terapie intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus, să vadă că se poate deceda la 30, 39 de ani fără a avea comorbidități, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane transpirând o zi întreagă în niște condiții foarte grele, dar facându-și meseria. Nu cred că merită acest lucru, nici acest corp medical, nici cei care au respectat în această perioadă toate regulile”, a mai spus ministrul, conform stiripesurse.ro.

Mai multe articole

Ei sunt primarii câștigători din județul Timiș!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *