web analytics
NOVA INFO

ȘOFER ROMÂN MORT ÎN CABINA DE TIR ÎN ITALIA!

Totul s-a întâmplat într-o parcare de pe autostrada A1 Bologna – Firenze, în zona de serviciu Badia Nuova, duminică, 9 august 2020, în parcarea de pe autostrada A1, acolo unde românul a oprit pentru a se odihni. După câteva ore, patronul firmei de transport la care era angajat românul nu a mai reușit să îl contacteze.

Astfel, patronul a sunat la numărul de urgență și a semnalat că șoferul român stă de foarte mult timp în parcarea respectivă, în dreptul localității Castiglione dei Pepoli, provincia Bologna.

În jurul orei 21.15, la fața locului au ajuns polițiștii, dar și o ambulanță care au identificat TIR-ul. Șoferul român se afla în cabină, la volan, fără niciun semn de viață, notează La Repubblica.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață pe românul în vârstă de 64 de ani. Trupul neînsuflețit al românului a fost transportat la morgă pentru necropsie, expertiză care a stabilit cauza exactă a morții.

Potrivit unor surse, românul ar fi suferit un infarct, decesul său fiind provocat astfel de cauze naturale, conform antena3.ro.

Mai multe articole

Ei sunt primarii câștigători din județul Timiș!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *