web analytics

UNGARIA VA PERMITE PÂNĂ LA URMĂ ACCESUL ROMÂNILOR!

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu omologul său de la Budapesta, Péter Szijjártó, acesta din urmă confirmând că tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii.

“În cadrul discuţiei a fost obţinută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetăţenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetăţenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate. Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii şi se va face prin aceleaşi puncte de trecere ale frontierei şi pe aceleaşi culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinaţie finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autorităţile poliţieneşti de resort din cele două state să menţină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice”, precizează un comunicat transmis de MAE.

Convorbirea a avut loc în continuarea demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe pentru obţinerea din partea autorităţilor ungare a unor clarificări privind informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Bogdan Aurescu a solicitat interlocutorului informaţii privind conţinutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetăţenilor români care tranzitează Ungaria, precum şi în privinţa cetăţenilor români – lucrători transfrontalieri.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu omologul său de la Budapesta, Péter Szijjártó, acesta din urmă confirmând că tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii.

“În cadrul discuţiei a fost obţinută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetăţenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetăţenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate. Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii şi se va face prin aceleaşi puncte de trecere ale frontierei şi pe aceleaşi culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinaţie finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autorităţile poliţieneşti de resort din cele două state să menţină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice”, precizează un comunicat transmis de MAE.

 

Mai multe articole

EVANGHELIA ZILEI, DUMINICA FIULUI RISIPITOR

Evanghelia zilei Credință Evanghelia de la Luca (XV, 11-32) Zis-a Domnul această parabolă: „Un om …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *