web analytics

SE ÎNCHIDE EUROPA! EXPLOZIE DE CAZURI COVID 19!

Spania este primul stat european care contabilizează peste 1 milion de persoane infectate cu virusul Sars-Cov-2, în timp ce mai multe țări, printre care Germania, România sau Cehia, și-au depășit miercuri recordurile de infectări zilnice.

Carantina (lockdown) a redevenit un cuvânt tot mai des folosit de europeni, cu Roma care reimpune restricții de deplasare pe timp de noapte, în timp ce Cehia a implementat măsuri care sunt doar la un pas de carantina totală din primăvară.

De asemenea, Irlanda restricționează deplasările la doar 5 kilometri depărtare de casă.

Spania, care numără circa 47 de milioane de locuitori, a depășit borna de un milion de cazuri, după ce a înregistrat miercuri aproape 17.000 de infectări noi. Astfel, devine al șaselea stat la nivel mondial care depășește milionul de cazuri, alături de Statele Unite, Brazilia, India, Rusia și Argentina. Primul caz cunoscut de coronavirus a fost raportat de Spania pe 31 ianuarie.

Spania a fost al doilea stat european, după Italia, care a fost puternic afectat de pandemie în primăvară, dar după impunerea celor mai dure măsuri restrictive și aducerea pandemiei sub control a fost nevoită să relaxeze măsurile pentru a reface economia, în special prin încurajarea turismului, sector extrem de important pentru veniturile la buget.

Dar până la finalul lui august numerele au revenit la peste 10.000 de cazuri zilnic, iar internările au crescut cu 20%, ceea ce a crescut și mortalitatea. Marți, au fost anunțate nu mai puțin de 218 decese.

La începutul lunii, o instanță s-a opus dorinței guvernului de a impune o carantină parțială în capitala Madrid. În schimb, guvernul central a declarat stare de urgență pentru 15 zile în Madrid.

Situația pe continent

Aproape de un milion de cazuri se află și Franța care a înregistrat miercuri alte 27.000 de infectări. Guvernul francez doreşte să poată aplica restricţii de circulaţie, de adunări şi privind închiderea de localuri până cel puţin pe 1 aprilie 2021, potrivit unui proiect de lege prezentat miercuri la Consiliul de Miniştri.

Peste 15.000 de cazuri au fost înregistrate și în Italia, iar Roma va reimpune carantina pe timp de noapte, al fel ca și regiunile Lombardia și Campania. Lombardia, care a fost primul mare focar al Europei în martie, se confruntă cu o creștere accelerată a numărului de infectări și riscă să revină la situația critică din primăvară.

Un record al numărului de noi cazuri a fost atins miercuri și în Germania care a raportat 11.287 de cazuri noi. Deși ratele de infectare sunt mai mici decât în cea mai mare parte a Europei, ele au accelerat rapid de la răcirea vremii, mai mulți politicieni avertizând că va fi nevoie de măsuri de distanțare socială mai stricte dacă trendul continuă.

Printre cei infectați se numără și Jens Spahn, ministrul german al Sănătății.

Mai multe articole

Care este prima țară din lume care a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech?! Vaccinarea începe în câteva zile

Marea Britanie a aprobat vaccinul Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *