- Hotărârea de Guvern privind strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus a fost adoptată în şedinţa Executivului de vineri
Grupurile prioritare sunt angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din “domenii-cheie”, a afirmat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, sâmbătă, într-un briefing de presă.
“Suntem implicaţi în acest moment (…) alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene în pregătirea campaniei de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2”, a precizat acesta, conform Agerpres.
El a punctat că actul normativ pregăteşte campania de vaccinare, odată ce va fi pus la dispoziţie un vaccin.
“Potrivit acestei strategii de vaccinare adoptată, au fost stabilite grupurile prioritare: “personalul din domeniul Sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii- cheie, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii”, a evidenţiat Dancă.