web analytics

Noutate despre VOUCHERE!

Potrivit proiectului de OUG, voucherelor de vacanţă emise în 2019 şi 2020 care nu au putut fi folosite din cauza situaţiei provocate de pandemia de coronavirus li se va extinde valabilitatea, până la finalul lui 2021, respectiv 2022. Prelungirea acestor valabilităţi este motivată de pierderile suferite de industria ospitalităţii pe fondul restricţiilor şi suspendării activităţii provocate de pandemia de coronavirus.

Proiectul de OUG prevede sancţionarea şi a unităţilor de cazare, nu doar a agenţiilor de turism, şi chiar retragerea certificatului de clasificare în cazul în care solicită un preţ mai mare pentru vacanţele plătite cu vouchere faţă de cele plătite prin alte mijloace de plată. Amenda este reprezentată de 14 puncte de amendă, ceea ce reprezintă, în prezent, 31.220 lei .

De asemenea, proiectul prevede că din 1 ianuarie 2022 va intra în vigoare reglementarea voucherelor de vacanţă inclusă în Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act ce reuneşte toate tipurile de tichete ce pot fi acordate salariaţilor din România. În prezent, aplicarea acestei prevederi este prevăzută începând cu 1 ianuarie 2021, conform avocatnet.ro.

Mai multe articole

BITCOIN a ATINS cel mai ÎNALT nivel din ultimii TREI ani!

Bitcoin a atins, marţi, cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani, criptomoneda fiind percepută …

Un comentariu

  1. Pițigoi Mirela Carmen Cristinel

    Dar cei care nu au primit anul trecut chiar cu puțin înaintea mea s au terminat fondirile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *