web analytics

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării: „Grădiniţele vor fi deschise şi în scenariul verde, galben şi în cel roşu”

  • Se deschide GRĂDINIȚELE
  • 8 februarie

Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Mihai Cîmpeanu, a precizat duminică, 24 ianuarie 2021, la Antena 3, faptul că grădinţele vor rămâne deschise, indiferent de scenariul în care se va afla ţara noastră.

Ministrul a făcut o declarație în contextul, că pe perioada pandemiei, grădinițele private au funcționat.

Înţeleg foarte bine şi greutatea lucrului educatorilor în grădinţe. Eu, ca profesor universitar am spus tot timpul că apreciez ceea ce alţii fac şi eu aş putea face mai greu, sau nu aş putea face deloc. Sunt de acord că e mult mai greu de multe ori să fii educator, decât să fii profesor universitar.

La această întrebare, răspunsul este foarte clar. Şi în scenariul vede, şi în cel galben şi în cel roşu, grădinţele rămân dechise, pentru că cel mai greu este să lucrezi cu elevii de clasele I-IV şi în grădinţă. Nu spun că este uşor să lucrezi în gimnaziu, liceu sau în universitar online, dar în grădinţie şi în clasele I-IV este cel mai greu de imaginat, cum ai putea fi eficient, să îl înveţi pe un copil să facă litere online, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Tocmai de aceasta, în toate scenariile, propunerea este să fie deschise cu prezenţa fizică în grădinţe. Decizia a fost la început descentralizată, apoi centralizată, apoi din nou descentralizată. Nu sunt deloc sigur că a fost o măsură rea. Dimpotrivă, eu cred că măsurile adoptate până acum au fost cele bune. Să ne învăţăm noi, cei din Parlament şi cei din Guven să facem legi mai clare care să nu permită grad ridicat de inechitate”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Mai multe articole

ÎN TIMIȘOARA VOR FI DESCHISE PATRU FLUXURI DE VACCINARE DESTINATE IMUNIZĂRII ANTI-COVID A CADRELOR DIDACTICE

În Timișoara vor fi deschise patru fluxuri de vaccinare destinate în exclusivitate imunizării anti-COVID a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *