- Organizaţia Mondială a Sănătăţii promite compensații persoanelor care au avut reacții severe după ce s-au vaccinat anti-Covid
- Cei care au suferit efecte adverse grave și fac parte din grupul ţărilor cele mai sărace ale lumii vor fi compensați
Persoanele care care au primit vaccin prin platforma COVAX și au suferit reacții adverse severe vor primi compensații. OMS va lansa un program, cu scopul de a garanta un accesul la tratamente în ţările cu venituri medii şi mici.
OMS a anunțat, într-un comunicat, că toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea. Însă, toate medicamentele, inclusiv vaccinurile, pot provoca efecte adverse grave.
Programul de acordare a compensațiilor nu se aplică în toate cele peste 190 de țări care participă la COVAX, ci în statele cu venituri mici.
„Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională“, precizează OMS.