web analytics

ACCIDENT FRONTAL pe CALEA ȘAGULUI! O femeie a fost grav RĂNITĂ

  • Accident frontal
  • Calea Sagului

Accident frontal între două autoturisme pe calea Șagului în Timișoara.

O femiei a fost transportată de urgență la spital.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 3 ambulanțe SAJ.

În accident au fost implicate două autoturisme. Într-un autoturism se afla doar o persoană care în urma impactului a rămas încarcerată. Victima de sex feminin a fost extrasă de către echipajul de descarcerare și transportată la spital în stare comatoasă.

În celălat autoturism se aflau doi adulți si un copil. Cele trei persoane au fost transportate la spital cu leziuni ușoare.

Un bărbat de 35 ani, conducea un autoturism pe DN 59, din direcția Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 27 de ani, care circula regulamentar.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor 2 conducători auto, a unei femei de 28 de ani și a unei minore de 2 ani, pasagere în autoturismul condus de bărbat.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 35 de ani avea o îmbibație alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ TIMIȘ.

Mai multe articole

PROIECTE AMBIȚIOASE PENTRU VIITORUL APROPIAT ÎN GĂVOJDIA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Donează prin Paypal sau Revolut.

Aplicația Tele Europa Nova pe Android

acum pe Google Play

Publicitate