web analytics

Mai mult 50% din decesele din luna februarie au fost cauzate de boli cardiovasculare

  • Decese
  • Boli cardiovasculare

Cele mai multe decese înregistrate în februarie 2021 au avut drept cauză boli ale aparatului circulator şi respirator, pe locul trei fiind tumorile, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică, remis, luni, AGERPRES.

Numărul deceselor înregistrate în luna februarie 2021 a fost de 23.720 (12.498 bărbaţi şi 11.222 femei), cu 4.670 (2.720 bărbaţi şi 1.950 femei) mai puţine decât în luna ianuarie 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna februarie 2021, a fost de 83, în scădere cu 3 faţă de luna ianuarie 2021.

În luna februarie 2021, peste două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 70 ani (9.951 decese, reprezentând 42,0% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.025 decese, reprezentând 25,4%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.558 decese (19,2%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (41 decese), 20-29 ani (93 decese) şi 0-4 ani (99 decese).

După cauza principală de deces, la fel ca în luna ianuarie 2021, în februarie cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (13.000 persoane, reprezentând 54,8% din decesele înregistrate în februarie 2021), bolilor aparatului respirator (3.856 persoane, reprezentând 16,3%) şi al tumorilor (3.392 persoane, respectiv 14,3%

Mai multe articole

EXPOZIȚIE DE PRODUSE TRADIȚIONALE LA TIMIȘOARA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *