- Dragoste
- Medic
Rezidentul în vârstă de doar 27 de ani şi-ar fi pus capăt zilelor din cauza problemelor ce le avea în dragoste.
„La data de 4 aprilie a.c.,în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit băiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Mama medicului l-a găsit pe propriul fiu fără suflare.
Medicul s-ar fi plâns în nenumărate rânduri colegilor săi că ar fi foarte obosit în ultima perioadă.
„Epuizarea profesională reprezintă o stare de epuizare, atât fizică, cât şi psihică, ce apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită şi interacţiuni frecvente cu oameni>, spune psihologul Herber Freudenberger, cel care a identificat existenţa acestui sindrom. Burnout-ul poate duce nu doar la epuizare emoţională, ci şi fizică, depersonalizare şi chiar scăderea performanţelor”, se arată într-un comunicat al spitalului.