web analytics

O FEMEIE a fost bătută și lăsată INCONȘTIENTĂ de un POLIȚIST pentru că nu purta MASCĂ

  • Femeie bătută de un polițist
  • BUTENI

Miercuri, un apel la 112 anunţa că pe raza localității Buteni o femeie este agresată de polițiști.

„Poliţiştii oraşului Sebiş au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe raza localităţii Buteni, o femeie ar fi fost agresată de poliţişti. La faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orăşenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale. În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, audierii persoanelor în cauză şi luarea măsurilor legale care se impun. Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere”, a transmis IPJ Arad în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit martorilor, citaţi de criticarad.ro, femeia de 50 de ani, care nu purta mască, ar fi fost luată la întrebări de un polițist, care, ulterior, ar fi lovit-o pe arădeancă, lăsând-o inconștientă în mijlocul drumului și părăsind locul faptei. Oripilaţi, cei care au văzut scena, au sunat la 112.

O înregistrare postată pe Facebook o arată pe femeie leşinată pe stradă.

 

https://fb.watch/5sxX_rJi22/

 

Mai multe articole

TIMIȘUL A ÎNREGISTRAT DOAR UN NOU CAZ DE CORONAVIRUS

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *