web analytics

Alarmă de incendiu la Spitalul Județean din Timișoara, în interiorul secției de mari arși

O alarmă de incendiu a fost dată sâmbătă, la Spitalul Județean din Timișoara. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că se simte miros puternic de plastic ars în interiorul secției de mari arși. Deşi apelantul a menţionat că nu vede nici fum, nici foc, ISU Timiş a trimis mai multe echipaje. La faţa locului au ajuns 5 autospeciale de stingere a incendiilor şi 25 de pompieri. A fost, insă, o alarmă falsă. Un coleg ar fi folosit un prajitor de pâine intr-o incintă din Casa Austria, iar mirosul degajat a provocat panică. Reprezentantii ISU au făcut verificări și au constatat că este vorba despre o alarmă falsă și că nu există pericol de incendiu. „În urma unui apel la 112, astăzi, la ora 11:18, am fost anunțați de prezența unui miros de plastic ars, fără degajări de fum, la Spitalul Casa Austria, secția de arși, cu declanșarea alarmei de incendiu. La fața locului s-au deplasat de urgență 28 de pompieri cu 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări de lucru la înălțime, un echipaj SMURD TIP B, o autospeciala de transport personal și victime multiple și un echipaj CBRN. În urma recunoașterii efectuată la fața locului, nu se confirmă mirosul. De asemenea, în urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, nu s-au identificat depășiri ale valorilor normale”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș. In secția unde a avut loc incidentul nu sunt internați pacienți cu COVID-19.

Mai multe articole

OBSERVATOR 30 11 2021

OBSERVATOR 30 11 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Donează prin Paypal sau Revolut.

Aplicația Tele Europa Nova pe Android

acum pe Google Play

Publicitate